Teenage dream, teenage heartaches

Why should I live when everything in front of me dies?

And all I am left with are some stupid goodbyes.

I feel empty. Empty inside, with no true feelings or tears to drown. And listening to the same song for hours made me fall into my heart's black hole. I made some changes in my life that I am really proud of. But they just made me become this stranger that I can't even recognize. Days keep passing by and I'm scared of the day when all this highschool craziness will be over. I'm so afraid of growing up, of responsibilities. I wish that I could wear forever pink bras and dance in front of the mirror like a mad little teenager. My life keeps showing me that it isn't gonna be so awesome forever, but I act like I'm blind.

"The piano keys are black and white, but they sound like a million colours in your mind...".

I'm scared that maybe tomorrow I'll make another mistakes, and as days pass by I will be just another stranger that no one cares about.

"I'm trying to be perfect, cause I know you worth it".

And in the day I really felt that the crack in my heart has been fixed, another "he" showed in. I started thinking that maybe my heart is ment to be broken, dark thoughts. Now, my heart is fulfilled again, but I'm scared of what tomorrow will bring.

Une vie en rose

Ma uit in dreapta catre o strada pustie. E trecut de ora 22 iar eu imi astept destinul in fata unui hipermarket din centru. Nu e prea frig, dar vantul care imi intra sub haine ma face sa tremur. Astept de mai bine de cateva ore. Si vad cum totul se destrama. Pierd lucruri la care odata tineam atat, si vad cum bucati se rup in fata mea, si cum idolatrizez o durere ce imi tulbura simtirile. Simt primul sarut pe buzele uscate. Imi e frica sa zambesc pentru ca stiu ca membrana rosie de frig a instrumentelor mele de tortura se va rupe si o sa apara si sangele. Metamorfoza creierului meu e in plina dezvoltare. Abisul nu ma mai sperie, pentru ca stiu ca cineva acolo ma asteapta. Mii de ganduri mi se frang in fata ochilor, si realizez ca am trait une vie en rose, pe care imi e greu sa o uit, si sa realizez ca maturizarea mi se loveste de cresetul capului ca un bolovan de perete. Sunt doar un copil. Sunt o fiica imperfecta, groaznica, si o prietena neadevarata. Nu vreau sa fiu nimic mai mult. Pot sa ma zbat in neant, sa urlu atat de tare incat sa opresc rotatia pamantului, sa cad la pamant si sa te implor sa ma ierti. Am metode de a trai, dar aleg sa plutesc. Nu am nimic, dar aspir spre o viata perfecta. Si destinul mai poate astepta. Alerg cu picioarele goale pe pietrele ascutite spre casa. Deschid usa in forta si o trantesc ca sa auda toti ca am ajuns acasa.
- Ana Maria, e gata masa. Grabeste-te!
- Sigur, ajung in cateva momente, imediat ce ma maturizez...

Pain?

Si strivesc cu toata forta muschilor mainii mele stangi o portocala proaspata si plina de suc, incerc sa o fac sa tipe, sa urle de durere, dar nu, chiar nu are sens. Miroase ametitor a portocala, a coaja de portocala. Imi inunda creierul, gandurile, ma prabusesc sfarsita pe podea. Simt ca as vrea sa se termine, doar pentru ca este un rau atat de placut, de dulce. O liniste profunda ma face atenta la un ritm perfect, calculat la fiecare patrime dintr`o secunda. Si se aude tot mai tare, tot mai tare. Simt cum ceva din mine, din pieptul meu, incearca din rasputeri sa iasa afara. Se zbate odata cu ritmul care a devenit doar un scartait puternic pe cutia mea craniana, insuportabil dar placut in acelasi timp. Aud cum vantul bate puternic afara, sfasie tot ce gaseste.

Simt cum ochii mi se umezesc incet, incet, pana ce un siroi rece imi atinge delicat fata, facandu`ma sa deschid ochii. E intuneric. Zaresc doar o lumina mica ce vine de la geamul dinspre vest. Amurgul e aici. Inchid ochii inapoi, si odata inchisi simt iar, imi sunt umezi. Durerea porneste din interior, de la acel lucru care incearca sa iasa afara, si se intinde prin fiecare vas de sange, de la cel mai subtire. Simt cum mainile imi sunt inghetate, dar nu sunt in stare sa ma ridic. Ceata din fata ochilor sigur m`ar impiedica, e mai usor sa stau aici, poate nu o sa mai dureze mult. As vrea ca totul sa se transforme in actiune, sa vina cineva si sa ma salveze, sau doar sa dea drumul unui glont in creierul meu, macar nu ar fi la fel de multa durere. Incerc sa imi controlez simturile, dar nu reusesc decat sa fac muschii fetei sa ma doara si mai tare. Ma simt de parca as fi fost batuta nemilos trei zile si trei nopti, fara oprire. As vrea sa vad sange, sa imi satisfac poftele sadice inainte ca totul sa se termine, sau doar sa se termine. E prea mult, prea tare, prea ametitor. Incerc din rasputeri sa scot un sunet mic si scurt, dar stiu ca nu m`ar auzi nimeni, si probabil ca m`ar durea si mai tare. Ma rezum la ideea ca trebuie sa se termine odata, sigur se va termina...

Wr

Absent. Nimic din ce conta odata nu mai conteaza

Si incercand din rasputeri sa rescriu aceeasi fraza

Ma pierd printre ganduri, printre cuvinte incrucisate

Carora altodata le dadeam atat de multa dreptate.

Iti amintesti de ceea ce obisnuiai sa fii candva

Cand aveai si tu o lume, si stiai ca e a ta
Stiai ca nu o sa ajungi vreodata sa suferi atat

Dar iata, ca absenta ta te face un necunoscut

Si treci de fete izbitoare, fecioare si curve bete

Si simti ca din tot ce a fost a ramas o urma pe perete

Simti, ca poate daca nu venea ziua de maine era mai bine,

Ca uitai de tot ce ai luat mereu cu tine

Acum privesc cum pasii mei se indreapta`n noapte spre nicaieri

Si astept sa retraiesc vreodata si ziua de ieri.

Astept sa pot sterge tot ce am gresit, sa fac din nou

Ceea ce am facut odata, ce`am lasat in sufletul tau

Si scriu cuvinte dure, fara de sens pentru tine

Pentru ca stiu ca te simti mai bine decat mine

Si ca nu mi`ai intelege niciodata regretul

Cu lacrimi imi patez carnetul

Si tip, urlu si plang in noapte

Departe de oricine.

Monoton.

Am inceput sa invat din greseli, sa invat din ceea ce puteam fi si nu am fost... Am incercat sa pun la un loc focul si apa si acum nu mai e nimic...

Am crezut ca aveam totul, dar nu aveam decat o portocala care s`a uscat la soare si acum e doar un nimic ce inca mai dainuie prin mintea mea incetosata de decizii proaste si depresii dulci. O viata de cosmaruri interminabile, cu cozi la inimi si paianjeni inspaimantatori... Sunt ca urmele de sange care se preling pe pereti la locul faptei, si vor ramane acolo mereu, pentru ca nimanui nu`i pasa.

Rama unui tablou inexistent agatata pe perete si urma talpilor unui pantof... O inima distrusa si nimic altceva. Oare nu ti`e dor sa`mi spui ca lumea mea e prea mica, prea inutila, prea absenta. Am devenit la fel de monotona ca un ceas care functioneaza perfect de peste sute de ani. Perfectiunea m`a ajuns, iar acum se joaca cu rabdarea mea. Ador sa iti mananc din rana, sa iti savurez sangele dulce, iar apoi sa ma sting usor in bataia vantului, pe un camp cu maci in atmosfera ametitoare a mirosului proaspat de ierburi afrodisiece. Am devenit oarba, si imi pare rau ca am facut schimbari. Imi pare rau pentru ca am ranit, pentru ca nu mi`a pasat cand trebuia si pentru ca am uitat cine sunt defapt. Vreau doar sa raman la fel de inutila, de absenta. Si dupa ce mai iau inca doua fumuri, o sa ma pot stinge ca o papusa din paie si material vechi dupa ce a luat foc. Voi fi ceea ce eram predestinata sa fiu... doar praf.